Da , sunt mandra !
Cand eram mica, mama imi spunea ca pot fi orice imi doresc in viata. Imi pot atinge visurile si imi pot indeplini visele. M-a educat sa fiu un om bun, corect si serios. Sa am constiinta, principii si sa nu las pe nimeni sa ma scoata din zona de confort.
Cand am crescut, mi-a spus sa am grija de sufletul meu si sa nu las pe oricine sa intre nepoftit in el. Mi-a spus ca oamenii sunt rai, neinfricati si ca nu isi urmaresc decat propriile beneficii.
Mi-a impus sa nu fac rau nimanui si sa nu platesc cu aceeasi moneda. Sa nu ranesc, dar nici sa permit sa fiu ranita. Mi-a aratat ca pot fi un om frumos, cinstit si mandru.
Cand m-am desprins de aripa ei si am plecat sa explorez universul uman, viata mea roz si inocenta s-a transformat intr-un camp de lupta. Mi-am dorit sa ofer, dar nu am avut cui. Mi-am dorit sa imi urmez visele, dar m-am dat batuta la mijloc de drum din cauza lor, a oamenilor. Mi-am dorit sa am speranta, dar nu mi-au dat voie. Mi-am dorit sa fiu un om cald, dar privirea lor m-a inrait si atitudinea lor m-a izolat.
Pe cine scot vinovat?
Pe omul ala bun pe care mama mea l-a creat. Pe omul increzator si visator care mi-am permis sa fiu.
O sa ma trag la raspundere pentru faptul ca m-am inrait, m-am distantat de realitate, m-am increzut in superficialitate si am cautat abstractul in nimic. Am devenit pesimista si am vazut raul in orice bine. Dar, niciodata nu ma voi certa pentru omul bun ,temator si sufletist care zace in mine.
Voi iubi oamenii mereu, le voi aseza sufletul in palma, le voi permite sa ma raneasca, ma voi intoarce de fiecare data acolo unde simt ca intrebarile inca vor cauta raspuns doar pentru faptul ca sunt mandra!! Da, sunt mandra si pentru asta iti multumesc, mama!
Multumesc pentru ca m-ai invatat ca viata nu are subtitrare, ca fiecare are un drum al sau, ca cele mai mari victorii se castiga atunci cand razboiul pare ca nu se mai termina, ca fiecare om din viata ta reprezinta o lectie, ca fiecare coincidenta nu e intamplatoare si, cel mai important, ca frumusetea nu sta pe chip, ci in suflet.
Iertare pentru cei care inca sunt preocupati de oameni, ci nu de oamenii care sunt!
Pentru 20 de ani de existenta, multumesc!