Zilele trecute ma plimbam pe strazile aglomerate ale Bucurestiului.Undeva pe la Unirii. Satula pana peste cap de inghesuiala de la intersectie, m-am asezat pentru o clipa pe o banca.Si am stat. Si am continuat sa stau.
Ma uitam in jur.Priveam cu disperare. Aceeasi rutina.Aceleasi chipuri.Acelasi numar de masini.Acelasi, acelasi.Totul in jurul nostru e un mecanism.Noi, oamenii, suntem niste roboti.Executam aceeasi rutina.
Ni se citesc problemele pe chip, ni se cunoaste oboseala din mersul aparent grabit, ni se vede furia in ochi. Nu stim... nu stim sa mai fim veseli.Am uitat cum e.
Am uitat sa radem.Sa ne bucuram de fiecare zi din viata. Sa multumim ca traim. Sa fim alaturi de oamenii care ne inconjoara.Sa ajutam.Sa nu cerem ceva in schimb.Sa raspundem cu zambete.Sa ne indragostim.Sa iubim.Sa primim iubire.Sa daruim. Sa iertam.Am uitat tot!!! Sau, poate, nici nu stim cum sa facem.Pentru ca ne-am adaptat mecanismului...uman.
Oboseala.Stres.Furie.Dezamagire.Suntem un popor trist.Rautacios.Invidios.Nu stim sa oferim si sa daruim.Nu vrem sa invatam.
Opreste-te pentru o secunda in mijlocul unei multumi.Ai sa iti dai seama ce spun.
Daca poti sa faci un om sa fie bun, nu ezita! Ai sa devii si tu mai bun odata cu el!
Daca ai ocazia sa faci pe cineva sa zambeasca, da-i drumul! Ai sa razi cu el!
Daca poti sa aduci fericirea in viata cuiva, fa-o! Nu te va ocoli nici ea pe tine!
Daca poti sa modifici starea cuiva intr-una buna, nu sta pe ganduri! Te vei simti mai bine!
Sa avem un weekend frumos! Fericit!
https://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=y6Sxv-sUYtM